Pesarele vaginale sunt dispozitive medicale folosite in tratamentul formelor usoare de incontinenta urinara la efort (pierderea involuntara de urina), precum si in simptomele usoare asociate coborarii (prolapsului) vaginului, uterului si vezicii urinare.

Pesarele au forma inelara si pot fi confectionate din cauciuc, plastic sau silicon. Ele sunt recomandate pentru formele de incontinenta urinara cand fie ridica vezica urinara, fie realizeaza presiune pe uretra in timpul unor activitati ce determina pierderi de urina.

Pesare sunt folosite, insa, preponderent in cazul prolapsului uterin. Prolapsul uterin este o afectiune care se manifesta prin deplasarea in jos a uterului, cauzata de scaderea calitatii (slabirea) mijloacelor de sustinere a acestuia (muschi, ligamente).

Prolapsul poate aparea ca urmare a unei slabiciuni congenitale a tesutului conjunctiv, a insuficientei hormonale din timpul menopauzei, dupa nastere sau dupa interventii chirurgicale. Cel mai frecvent apare dupa nastere sau ca o complicatie a unor interventii chirurgicale pelviene. Desi prolapsul uterin se rezolva chirurgical, medicul poate decide sa recomande folosirea unui pesar vaginal, datorita eficientei sporite a acestuia sau datorita unor situatii speciale care tin de starea de sanatate a pacientei.

Pesarele nu reprezinta un tratament curativ pentru prolapsul uterin, insa sunt o metoda eficienta si mai putin stresanta pentru pacienta (fata de interventia chirurgicala). Folosirea pesarelor amelioreaza simptomatologia, imbunatateste tonusul musculaturii pelvine si incetineste evolutia prolapsului prin sustinerea fizica a vaginului.
Medicul este cel care decide folosirea pesarelor si recomanda aceasta procedura precum si tipul de pesar folosit, materialul din care este fabricat, dimensiunea acestuia, deoarece este nevoie ca aceste dispozitive sa fie potrivite astfel incat sa nu produca o senzatie de disconfort pacientei si sa nu afecteze structurile din jur. Pesarele sunt disponibile intr-o gama variata de dimensiuni si sunt fabricate din cauciuc, plastic sau silicon.