Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 250 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802

Informatii false despre vaccinurile anti-COVID 19

Postat in: Sfatul Medicului
Dr. Alin POPESCU
de , Medic primar – Medicina Sportiva
Data publicării: 10 noiembrie 2021 Ultima actualizare: 10 noiembrie 2021

Vaccinarea reprezinta o modalitate foarte eficienta pentru prevenirea multor tipuri de boli infectioase, determinand protectie sau imunitate impotriva acestora fara ca noi sa ne imbolnavim, iar vaccinurile anti-COVID 19 sunt esentiale in efortul de a opri raspandirea acestui coronavirus.

CUPRINS:

Vaccinuri anti-COVID 19: 7 informatii false
Prospect vaccin Pfizer – ce trebuie sa stiti?
Prospect vaccin Moderna – ce trebuie sa stiti?
Prospect vaccin AstraZeneca – ce trebuie sa stiti?
Prospect vaccin Johnson & Johnson – ce trebuie sa stiti?

Vaccinurile necesita cateva zile sau saptamani sa isi faca efectul. Asadar, este posibil ca o persoana sa fie infectata cu COVID-19 chiar inainte sau imediat dupa vaccinare si apoi sa se imbolnaveasca, pentru ca vaccinul nu a avut suficient timp sa confere imunitate. Uneori, dupa vaccinare pot aparea simptome precum febra, frisoane, durere de cap sau dureri musculare, insa aceste simptome sunt normale si arata faptul ca organismul incepe sa dezvolte imunitate la virus.

Vaccinuri anti-COVID 19: 7 informatii false

Din pacate, exista o multime de informatii false in legatura cu vaccinurile anti-COVID 19, si in acest articol vi le vom prezenta pe cele mai intalnite.

  • „Vaccinurile anti-COVID 19 au fost produse prea repede, asa ca nu putem avea incredere in ele”. Sau, altfel spus, „nu vreau sa fiu folosit ca subiect al unui experiment”. Fals. Cercetatorii au identificat proteina „spike” a coronavirusurilor inca din 2003, cu ocazia epidemiei de SARS (sindromul acut respirator sever), cauzata tot de un coronavirus cum este COVID-19, cu originea tot in China. Desi pare ca vaccinurile impotriva COVID-19 au fost dezvoltate intr-un timp record, ele sunt rezultatul unei colaborari stiintifice internationale fara precedent si al unei alocari de resurse financiare enorme. Intr-un studiu clinic, pentru a observa o diferenta intre grupul de oameni care au primit medicamentul sau vaccinul si grupul de oameni care nu l-au primit (grupul „placebo”), si pentru ca aceasta diferenta sa fie semnificativa statistic, este nevoie de mii de oameni. Daca virusul nu ar fi circulat, asta ar fi fost dificil, dar in cazul COVID-19 acest impediment nu a existat.
  • „Vaccinurile anti-COVID 19 modifica ADN-ul”. Fals. Vaccinurile produse de Pfizer si Moderna utilizeaza mARN (ARN mesager), care instruieste celulele sa produca proteina „spike”, iar cand sistemul imunitar recunoaste aceasta proteina va dezvolta un raspuns imunitar prin crearea de anticorpi. Exista o diferenta cruciala intre ADN si mARN: ADN-ul este pastrat in nucleul celulelor noastre, dar mARN-ul nu ajunge niciodata in nucleu, asa ca nu poate modifica ADN-ul in niciun fel. In plus, celulele noastre descompun mARN-ul in cateva zile dupa vaccinare.
  • „Vaccinurile anti-COVID 19 determina infectia cu virusul”. Fals. Cele doua vaccinuri care folosesc tehnologia bazata pe ARN mesager vor determina productia proteinei „spike”, care nu poate sa cauzeze infectie, iar vaccinurile care utilizeaza vectori virali (AstraZeneca, Johnson & Johnson) folosesc o versiune modificata a unui virus diferit de COVID-19, inofensiv.
  • „Vaccinurile anti-COVID 19 implanteaza microcipuri”. Fals. Exista deja metode pe care guvernul le poate folosi pentru a ne urmari: prin telefoanele mobile si cardurile de credit. Bill Gates sau elitele globale nu ne monitorizeaza prin intermediul vaccinurilor. Lasand la o parte enorma investitie pe care ar presupune-o fabricarea unui numar atat de mare de microcipuri, marimea lor nu ar permite injectarea cu un ac asa de mic, iar microcipul ar trebui sa aiba o sursa de alimentare care sa transmita un semnal prin cel putin cativa centimetri de muschi, grasime si piele catre un alt dispozitiv.
  • „Vaccinurile anti-COVID cauzeaza infertilitate”. Fals. Dezinformarea provine din faptul ca exista o proteina numita „sincitina-1” in placenta, iar vaccinurile vor determina organismul sa produca anticorpi impotriva acestei proteine. Exista intr-adevar o secventa comuna de aminoacizi intre aceasta proteina si proteina „spike”, insa nu exista nicio dovada care sa arate ca vaccinurile afecteaza fertilitatea.
  • „Efectele secundare ale vaccinurilor anti-COVID sunt periculoase”. Vaccinurile in general pot cauza efecte adverse, insa majoritatea nu sunt periculoase. Reactiile alergice pot aparea, insa sunt extrem de rare. Totusi, expertii recomanda ca persoanele cu antecedente de reactii alergice sa ceara sfatul unui medic inainte de a se vaccina.
  • „Am trecut deja prin boala, asa ca nu e nevoie sa ma vaccinez”. Imunitatea dupa infectie variaza de la persoana la persoana, iar in prezent cercetatorii nu stiu cat timp dureaza aceasta imunitate. In plus, unele studii au aratat ca persoanele nevaccinate care au trecut prin infectie au riscul de 2 ori mai mare decat persoanele vaccinate sa se reinfecteze cu COVID-19.

Toate vaccinurile anti-COVID 19 sunt eficiente, iar in continuare dorim sa va prezentam cele mai importante informatii din prospect pentru cele 4 vaccinuri folosite in Romania.

Prospect vaccin Pfizer – ce trebuie sa stiti?

Vaccinul produs de Pfizer (Comirnaty) foloseste tehnologia bazata pe mARN si este indicat persoanelor cu varsta peste 12 ani. Sunt necesare doua doze, la distanta de 21 de zile. Cele mai frecvente reactii adverse descrise in prospect sunt: durere la locul injectarii, dureri de cap, dureri musculare, febra, greata, senzatie de rau si oboseala. Intr-un numar foarte mic de cazuri au aparut reactii alergice, asa ca persoanele cu istoric de reactii alergice la ingredientele vaccinului (polietilenglicol, polisorbat) trebuie sa aleaga alt vaccin.

Prospect vaccin Moderna – ce trebuie sa stiti?

Ca si vaccinul Pfizer, vaccinul Spikevax produs de Moderna este bazat pe mARN. El este indicat persoanelor peste 12 ani, iar cele doua doze necesare se fac la distanta de 28 de zile. Prospectul descrie cele mai frecvente reactii adverse ca fiind: durere la locul injectarii, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, febra, frisoane, greata si varsaturi. Persoanele cu antecedente de reactii alergice la ingredientele vaccinului (polietilenglicol, polisorbat) trebuie sa aleaga alt vaccin.

Prospect vaccin AstraZeneca – ce trebuie sa stiti?

Vaccinul produs de AstraZeneca (Vaxzevria) utilizeaza un vector viral (un adenovirus) pentru a transporta un fragment din materialul genetic al COVID-19. Ulterior, celulele din corpul nostru vor produce proteina spike, care va fi recunoscuta de sistemul imunitar si vor fi produsi anticorpi impotriva acesteia. Acest vaccin este indicat persoanelor peste 18 ani si sunt necesare 2 doze, la distanta de 8 saptamani. Cele mai frecvente reactii adverse sunt: durere la locul injectarii, dureri de cap, dureri musculare si articulare, febra si frisoane. Au fost raportate evenimente trombotice (aparitia unor cheaguri de sange) asociate cu trombocitopenie in foarte putine cazuri.

Prospect vaccin Johnson & Johnson – ce trebuie sa stiti?

Vaccinul produs de Johnson & Johnson (Janssen) este singurul vaccin la care este necesara o singura doza. El foloseste un vector viral pentru a conferi imunitate, si este indicat pentru persoanele peste 18 ani. Cele mai frecvente reactii adverse raportate sunt: durere la locul injectarii, dureri de cap, dureri musculare si articulare, oboseala, febra si frisoane. Aparitia unor cheaguri de sange (mai frecvent la femeile sub 60 de ani) in primele 3 saptamani de la administrare este foarte rara.