Data publicării: 18 iunie 2018
Ultima actualizare:
6 septembrie 2018
Aproximativ 20% din populatie prezinta alergii, iar simptomatologia acestora poate sa apara la orice varsta. Depistarea cauzei unei alergii se poate face cu ajutorul testelor cutanate si a celor serologice. Testarea alergologica se poate face pentru depistarea alergiilor alimentare, de contact, medicamentoase, intepatura de albina, dar si pentru diagnosticul astmului alergic sau febrei fanului.
Testele cutanate
Testele cutanate sunt o modalitate de depistare a posibililor alergeni. Aceste teste pot sa determine un raspuns imediat (minute), dar si intarziat (de ordinul zilelor). Este important de stiut ca testele cutanate nu sunt dureroase, pacientul putand sa simta pe moment un usor disconfort.
Exista mai multe tipuri de reactii cutanate
Reactiile prin zgariere presupun introducerea alergenilor la nivel superficial in piele. Aceste teste sunt folosite de regula pentru depistarea alergiilor la par, polen, acarieni, dar si pentru diverse alergii alimentare.
Testele cu plasture utilizeaza alergenul care este localizat la nivelul plasturelui lipit pe piele. Scopul acestui tip de test este de a depista dermatita de contact care apare secundar utilizarii cremelor, parfumurilor, deodorantelor, vopselelor de par etc.
Testele intradermice utilizeaza extract purificat de alergen, care este introdus prin injectare la nivelul antebratului. Alergia la penicilina poate sa fie depistata cu ajutorul acestui tip de test.
In cazul efectuarii testelor cutanate se recomanda intreruperea tratamentelor cu antihistaminice sau antidepresive triciclice.
Testele serologice
Cu ajutorul testelor serologice se poate cuantifica nivelul de anticorpi IgE specific pentru un anumit tip de alergen. Exista cateva avantaje pe care le prezinta testele serologice in detrimentul celor cutanate. Astfel, in cazul in care aveti probleme cu pielea, este mult mai facil sa se obtina o proba de sange din care sa se determine cantitativ anticorpii IgE.
In plus, exista persoane care, in urma testelor cutanate, pot dezvolta reactii alergice severe, chiar daca se foloseste o cantitate redusa de alergeni. De asemenea, testele serologice nu presupun sistarea tratamentului antihistaminic, asa cum o prevede testarea cutanata.
Riscurile testelor pentru depistarea alergiilor
In cazul testelor cutanate se poate intampla sa apara inrosirea zonei, tumefierea acesteia, sau chiar eruptii. Aceste reactii dispar de regula in cateva ore sau, in cazuri rare, pot persista cateva zile. De asemenea, testetele cutanate pot provoca reactii alergice severe care necesita suport medical imediat.
In cazul in care va confruntati cu reactii alergice carora nu le cunoasteti cauza, va recomandam sa consultati un medic alergolog. Testarile alergologice trebuie facute sub atenta supraveghere a medicului curant.