Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 250 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802
Factori de risc si cauze pentru ruptura de menisc

Factori de risc si cauze pentru ruptura de menisc

Postat in: Sfatul Medicului
Dr. Alin POPESCU
de , Medic primar – Medicina Sportiva
Data publicării: 24 octombrie 2023 Ultima actualizare: 9 iulie 2024

Ati tot auzit de-a lungul timpului ca diferiti sportivi au avut o intrerupere de activitate din cauza unei rupturi de menisc. Daca va ganditi ca doar sportivilor li se poate intampla sa sufere o ruptura de menisc, e bine sa va ”reconfigurati” ideea deoarece aceasta este cea mai frecventa leziune de la nivelul genunchiului, intalnita atat la sportivi, cat si la persoanele care nu practica sport; practic oricine poate fi ”luat prin surprindere” de aceasta leziune in cazul unei miscari bruste de rotire sau torsiune (entorsa, luxatie, etc.) a genunchiului.

Meniscul este un cartilaj pozitionat intre femur (osul coapsei - de la sold la genunchi - cel mai mare os din corp - are aproximativ 50 cm) si tibie (os lung - al doilea ca marime dupa femur, voluminos, situat intre genunchi si glezna). Rolul meniscului este de a stabiliza articulatiile genunchiului, de a proteja oasele impotriva frecarii si de a absorbi socurile.

Meniscul contribuie la distribuirea greutatii corpului pe intreaga suprafata a articulatiei genunchiului si permite miscarea fluida a genunchiului; cand indoiti sau intindeti genunchiul meniscurile se misca inainte si inapoi, factori ce duc la flexibilitatea si adaptabilitatea articulatiilor genunchilor. La nivelul genunchiului exista un menisc lateral dispus in forma literei O si unul medial, care inconjoara genunchiul, in forma literei C. Ambele meniscuri sunt atasate de tibie. Meniscul medial este mai putin flexibil decat cel lateral, motiv pentru care este mai predispus rupturilor de menisc.

Uneori meniscul se poate dezvolta sub forma unui disc/ bloc. Acest tip de menisc se numeste menisc discoid, iar persoanele care au aceasta anomalie congenitala sunt mai predispuse rupturilor de menisc.

Ce este ruptura de menisc?

Ruptura de menisc apare in cazul unei rotiri/miscari bruste sau intoarcere a partii superioare a piciorului in timp ce genunchiul este indoit si piciorul este pe sol.

Atentie la genuflexiuni - facute incorect, acestea pot duce la ruptura de menisc!

Cand se rupe meniscul veti auzi o pocnitura in zona genunchiului, urmata de durere si de umflarea si inrosirea zonei. Odata cu acestea veti pierde din mobilitate - intinderea sau indoirea genunchiului vor deveni dificile si dureroase, stabilitatea pe membrul inferior afectat va fi scazuta, iar in timpul deplasarii va exista senzatia ca piciorul aluneca si ca articulatiile pocnesc.

Sunt persoane care, in urma unei rupturi de menisc, au simptome atipice, de exemplu durerea poate fi resimtita in coapsa sau in picior - acest tip de simptome fac mai dificila diagnosticarea.

Rupturile de menisc variaza in functie de localizare, varsta, dimensiunea rupturii (extinderea).

In functie de zona afectata, sunt rupturi de menisc la nivelul cornului anterior, corpului meniscului sau cornului posterior; cele la nivelul cornului anterior sunt cele mai frecvente si se asociaza cu instabilitatea genunchiului.

In functie de localizare exista urmatoarele tipuri de rupturi de menisc:

  • Ruptura de menisc radiala;
  • Ruptura de menisc oblica;
  • Ruptura de menisc longitudinala;
  • Ruptura de menisc orizontala;
  • Ruptura complexa.

Rupturile de menisc in functie de varsta: la persoanele in varsta rupturile de menisc sunt degenerative (tesuturile sunt uzate si slabite), iar la persoanele tinere sunt traumatice - in urma unei rasuciri bruste sau in urma unui impact.

Factori de risc pentru ruptura de menisc

Activitatile ce presupun indoirea genunchiului sau rasucirea lui (mai mult decat e normal) sunt un factor de risc pentru rupturile de menisc.

Persoanelor care practica sporturi de contact sau dansuri sunt cei mai predispusi sa sufere o ruptura de menisc, de natura traumatica, dar exista o si o serie de factori de risc ce cresc probabilitatea de aparitie a acestei probleme, in special la persoanele in varsta:

  • Obezitatea;
  • Osteoartita (afectiune comuna care implica durere si rigiditate in articulatii cauzate de imbatranire si uzura);
  • Sexul - barbatii sunt mai predispusi la rupturile de menisc decat femeile;
  • Lucratul in genunchi;
  • Lucratul in pozitii ghemuite;
  • Practicarea excesiva a genuflexiunilor;
  • Ridicarea de greutati (in special daca se executa gresit aceste ridicari, in mod repetat).

Cauze pentru ruptura de menisc

Pentru o viata sanatoasa si echilibrata, orice forma de activitate fizica/sport va fi recomandata intotdeauna, dar, ca orice lucru facut incorect sau in exces, exista si activitati sau sporturi care pot cauza rupturi de menisc:

  • Fotbal;
  • Baschet;
  • Rugby;
  • Tenis.

Rupturile de menisc au inceput sa fie tot mai des intalnite si in randul copiilor care se axeaza pe practicarea unui singur tip de sport.

Sfaturi pentru preventie

Fiind urmari ale unor traumatisme/ accidentari, rupturile de menisc sunt mai greu de prevenit, dar aveti la indemana cateva solutii ce sustin si sprijina stabilitatea genunchiului:

  • Alegerea unei perechi de incaltaminte adaptata sportului practicat si suprafetei de teren aferente;
  • Efectuarea exercitiilor de incalzire a TRENULUI INFERIOR inainte de antrenamente;
  • Intre antrenamente sunt recomandate exercitii pentru flexibilitatea muschilor;
  • Cresterea treptata a intensitatii exercitiilor;
  • Purtarea unor protectii de genunchi/ orteze de sustinere/ bandaje elastice.

Rupturile de menisc se trateaza in functie de gravitate: conservator (odihna, gheata, repaus, medicamente antiinflamatoare, elevatie - ridicarea picioarelor mai sus de nivelul inimii - pe un scaun sau perne); prin kinetoterapie (imbunatatirea mobilitatii genunchiului); prin tratament chirurgical (daca simptomele nu dispar dupa tratamentul nechirurgical, va fi nevoie de interventia chirurgicala).

In situatia in care ati suferit o accidentare la nivelul genunchiului, e recomandat sa apelati la medic pentru o diagnosticare corecta, astfel incat recuperarea sa fie adaptata nevoilor reale ale dumneavoastra pentru a nu ramane cu urmari.