Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 250 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802

Bolile de ochi - cum sa recunosti afectiunile oftalmlogice

Data publicării: 2 octombrie 2017 Ultima actualizare: 16 iunie 2021
De multe ori, problemele cu ochii sunt puse pe seama inaintarii in varsta, dar lucrurile nu stau chiar asa. Este recomandat sa va faceti programare la oftalmolog macar o data la doi ani, acest consult putandu-va ajuta sa preintampinati afectiuni oculare grave. Glaucomul, de exemplu, este o afectiune foarte serioasa care nu doare in prima faza si care afecteaza aproximativ 130.000 de romani. Din cauza Glaucomului se poate ajunge chiar si la orbire in cazul in care nu urmati un tratament corespunzator. Tensiunea oculara, retinopatia (o complicatie a diabetului) si degenerescenta maculara sunt alte cateva afectiuni care nu au simptome la inceput. Doctorul Richard Shugarman de la Academia Americana de Oftalmologie a alcatuit un top al celor mai frecvente simptome care pot fi semne ale unor afectiuni. Daca vedeti lumini, cerculete, umbre sau „un val gri peste ochi”, exista posibilitatea ca retina sa fie dezlipita. Glaucomul sau o lovitura puternica in zona ochiului pot fi cauza acestei afectiuni. Pierderea temporara si brusca a vederii este un alt motiv de ingrijorare. Chiar daca vederea revine repede, este posibil ca aceasta intamplare sa fie generata de degenerescenta maculara, care este cauza cea mai comuna de orbire in randul persoanelor cu varsta mai mare de 65 de ani. Durerea la nivelul ochilor este de asemenea un semnal pentru dumneavoastra sa consultati imediat medicul oftalmolog. Majoritatea afectiunilor oculare nu provoaca durere, insa exista posibilitatea ca durerile sa apara daca suferiti de ochi uscati, cancer ocular sau eroziunea corneei. In cazul in care vi se intampla sa fiti lovit la nivelul ochilor, trebuie sa ajungeti la un oftalmolog care sa analizeze cum v-a afectat aceasta lovitura. Daca printre simptome se numara roseata ochilor si durerea care persista mai mult de 15-20 de minute, nu mai amanati vizita la medic. Daca aveti un serviciu care implica activitati periculoase pentru ochi, este bine sa consultati periodic un oftalmolog. Exista posibilitatea ca anumite particule rezultate in urma operatiunilor pe care le efectuati sa provoace infectii oculare. Disconfortul persistent la nivelul ochilor este un indicator al unor astfel de posibile infectii. Specialistii in domeniu spun ca daca vi se intampla sa aveti amandoi ochii rosii este posibil sa nu fie nimic grav, insa daca aveti un singur ochi inrosit trebuie sa aflati cat mai urgent care este cauza. Daca sunt ambii rosii este posibil sa fie vorba de o simpla raceala sau de conjunctivita, insa atunci cand un singur ochi este afectat de roseata exista posibilitatea sa aiba un proces inflamator profund la baza, asa cum sunt uveita (inflamarea interiorului ochiului) si sclerita (inflamatia sclerei). Cea mai mare parte a celor care poarta lentile de contact nu intampina probleme daca respecta indicatiile in legatura cu folosirea si ingrijirea lor. Exista insa si posibilitatea aparitiei unor infectii oculare, asa ca daca simtiti durere sau disconfort si prezentati roseata, mergeti imediat la medic. Mai mult de 285 de milioane de oameni in toata lumea au deficiente de vedere. Daca urmarim statisticile, aproximativ 80% dintre cazuri ar fi putut fi tratate sau prevenite. Din acest motiv, examenele oftalmologice regulate sunt extrem de importante pentru a detecta la timp afectiunile oculare progresive.