Menopauza si osteoporoza – ce trebuie sa stim

La nivel mondial, osteoporoza afecteaza peste 200 de milioane de femei, respectiv 1 femeie din 10 cu varsta peste 60 de ani, 1 din 5 femei cu varsta peste 70 de ani si respectiv 2 din 5 femei cu varsta peste 80 de ani. Anual au loc peste 8,9 milioane de fracturi osteoporotice, rezultand o fractura la fiecare 3 secunde.

Exista mai multe motive pentru care femeile sunt mai susceptibile a dezvolta osteoporoza comparativ cu barbatii, inclusiv: femeile tind sa aiba oase mai mici si mai subtiri, iar estrogenul, hormonul feminin ce protejeaza oasele scade brusc cand femeile ajung la menopauza, ceea ce duce la pierderea osoasa. O pierdere de 10% a masei osoase la nivel vertebral dubleaza riscul de fractura, iar la nivelul soldului o pierdere de 10% a masei osoase creste riscul de fractura de 2,5 ori.

Ce este osteoporoza?

Osteoporoza este o afectiune ce slabeste oasele, crescand riscul de fracturi bruste si neasteptate. Osteoporoza determina aparitia unui os poros prin pierderea masei si fortei osoase, progresand adesea fara simptome sau durere, de multe ori fiind descoperita prin aparitia unei fracturi la nivelul coloanei vertebrale sau a soldului. Din pacate, aparitia unei fracturi osteoporotice creste riscul unei alte fracturi. Din fericire, exista metode prin care putem preveni aparitia osteoporozei. De asemenea exista tratamente ce incetinesc rata de pierdere a masei osoase daca aveti osteoporoza.

Factori de risc pentru aparitia osteoporozei

  • Varsta – dupa ce se atinge maximul de densitate si rezistenta osoasa, in jurul varstei de 30 de ani, masa osoasa incepe sa scada in mod natural pe masura ce inaintam in varsta.
  • Genul – femeile peste 50 de ani prezinta cel mai mare risc de dezvoltare a osteoporozei. De fapt, femeile au un risc de 4 ori mai mare comparativ cu barbatii de a dezvolta osteoporoza, acest risc fiind legat de oasele mai subtiri si usoare ale femeilor, dar si de speranta de viata mai lunga.
  • Structura osoasa si greutatea corporala – femeile micute si subtiri au un risc mai mare de osteoporoza deoarece au mai putina masa osoasa de pierdut comparativ cu femeile mai corpolente.
  • Istoricul familial – ereditatea este unul din factorii de risc importanti.

Care este relatia dintre osteoporoza si menopauza

        Exista o legatura directa intre deficitul de estrogen in perioada premenopauza si in menopauza si dezvoltarea osteoporozei. Menopauza precoce (inaintea varstei de 45 de ani) si orice perioada prelungita in care nivelurile hormonale sunt scazute si menstrele absente, pot determina pierderea masei osoase.

Exista doi factori majori ce influenteaza riscul de aparitie a osteoporozei:

  • Masa osoasa la momentul debutului menopauzei. Cu cat masa osoasa este mai mare la debut, cu atat scade riscul de dezvoltare a osteoporozei.
  • Cat de rapid pierdeti masa osoasa odata debutata menopauza. Unele femei pierd din masa osoasa mai rapid, crescand astfel riscul. De fapt, o femeie poate pierde pana la 20% din masa osoasa in primii 5-7 ani de menopauza.

Care sunt simptomele osteoporozei?

        Osteoporoza este deseori numita “boala tacuta“ deoarece pierderea masei osoase se petrece fara a declansa simptome. Este posibil ca oamenii sa nu stie ca au osteoporoza pana cand o intindere brusca, o impiedicare sau o cadere provoaca o fractura sau o tasare vertebrala. Tasarile vertebrale pot fi observate ulterior, odata cu aparitia durerilor la nivelul spatelui, a scaderii in inaltime sau a deformarilor coloanei vertebrale.

Cum diagnosticam osteoporoza?

Un test simplu, nedureros ne aduce informatiile legate de sanatatea osoasa si osteoporoza, chiar inainte ca problemele determinate de aceasta sa apara. Osteodensitometria este un test radiologic ce foloseste cantitati mici de radiatii pentru a determina densitatea osoasa.

Acesta investigatie este recomandata femeilor peste 65 de ani, femeilor cu numerosi factori de risc sau femeilor aflate la menopauza ce au suferit o fractura.

Cum pot preveni osteoporoza?

 Exista numeroase metode prin care ne putem proteja, acestea incluzand:

  • Exercitiul fizic – intareste structura osoasa si muschii prevenind pierderea osoasa. De asemenea, este o metoda de a ne mentine activi si mobili. Exercitiile cu incarcarea greutatii, cum sunt mersul pe jos, alergarea usoara, tenisul si dansul, efectuate de 3-4 ori pe saptamana sunt esentiale in prevenirea osteoporozei. De asemenea, exercitiile de forta si echilibru ajuta la evitarea caderilor, prevenind astfel aparitia fracturilor.
  • Consumati alimente bogate in calciu – obtinerea suficienta de calciu pe parcursul vietii ajuta la construirea si mentinerea oaselor puternice. Surse excelente de calciu sunt laptele si produsele lactate, conservele de peste cu oase precum somonul si sardinele, legumele cu frunze verzi, alimentele sau sucurile fortificate cu calciu.
  • Opriti fumatul – acesta scade producerea de estrogen in corp
  • Limitati consumul de alcool – creste riscul de cadere si fractura
  • Suplimentele de calciu – necesita in prealabil o vizita la medicul dumneavoastra.
  • Suplimentarea de vitamina D. Corpul utilizeaza vitamina D pentru a absorbi calciul. In mod obisnuit, expunerea la soare cate 20 de minute pe zi asigura o productie suficienta de vitamina D. De asemenea putem lua vitamina D din oua, peste gras (somon), cereale, produse lactate sau din suplimente cu vitamina D, ce necesita o evaluare medicala.
  • Medicatia – in urma evaluarii, medicul dumneavoastra va poate prescrie un grup de medicamente numit bifosfonati.
  • Estrogenul – este un hormon produs de ovare ce protejeaza impotriva pierderii masei osoase. Inlocuirea cu estrogen la menopauza, dupa ce ovarele isi inceteaza functia de producere a hormonului, incetineste pierderea masei osoase si imbunatateste absorbtia si retentia de calciu. Dar, deoarece terapia cu estrogen este insotita de riscuri, este recomandata numai femeilor cu osteoporoza sau manifestari severe ale menopauzei.
  • Cunoasteti riscurile medicatiei de fond – steroizii, anticoagulantele si medicatia pentru tiroida pot creste rata pierderii osoase.