Ce este important sa stiti despre spirometrie?
In cazul in care aveti probleme cu plamanii si cu respiratia, medicul dumneavoastra va poate recomanda un test numit spirometrie.
Spirometrie – informatii generale
Spirometria este un test simplu utilizat pentru a diagnostica si monitoriza anumite afectiuni care afecteaza plamanii. Acest test masoara cat de mult aer puteti inspira si expira din plamani, precum si cat de usor si rapid puteti sa dati afara aerul din plamani in cadrul unei expiratii fortate.
Spirometria este un test standard utilizat de medicii pneumologi care joaca un rol important in diagnosticul si gestionarea bolii pulmonare obstructive cronice si astmului bronsic. In plus, spirometria este recomandata in ultimii doi ani si pentru persoanele care au trecut prin infectia cu COVID-19 pentru a vedea posibilele efecte pe termen lung date de acest virus.
Spirometria este efectuata cu ajutorul unui dispozitiv numit spirometru, si se face de regula sub indrumarea unui medic pneumolog sau a unei asistente.
Care sunt parametrii evaluati prin spirometrie?
Parametrii evaluati prin spirometrie sunt urmatorii:
- Capacitatea vitala fortata (CVF) – exprimata in mililitri. Aceasta reprezinta cantitatea de aer expirata dupa o inspiratie profunda.
- Volumul sau debitul expirator maxim (FEV1=VEMS), care reprezinta volumul de aer expirat din plamani in prima secunda a unui expir maxim ce urmeaza inspirului maxim.
- Capacitatea vitala (CV) – aceasta reprezinta volumul maxim de aer eliminat printr-o expiratie maxima ce urmeaza unei inspiratii maxime.
- FVC6 este volumul maxim de aer eliminat in primele 6 secunde ale unui expir fortat. Acest parametru este utilizat in locul capacitatii vitale fortate (CVF) in unele cazuri, pentru ca stoparea expirului fortat este usor de realizat dupa 6 secunde la cei cu obstructie a cailor aeriene.
- Alti parametri evaluati prin spirometrie sunt: VC (volumul curent), VER (volumul expirator de rezerva), VIR (volumul inspirator de rezerva) si VEF (volumul expirator fortat).
Cand se recomanda spirometria?
Spirometria este utilizata pentru a ajuta la diagnosticarea unei afectiuni pulmonare daca aveti simptome sau daca medicul dumneavoastra considera ca aveti un risc mai mare de a dezvolta o boala pulmonara. Asadar, spirometria se indica daca:
- Aveti tuse persistenta sau dificultati la respiratie
- Aveti wheezing (respiratie suieratoare)
- Simtiti un disconfort la respiratie
- Fumati sau sunteti fost fumator
- Urmati deja tratament pentru o afectiune pulmonara
Acest test ajuta la diagnosticarea urmatoarelor afectiuni:
- Boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC)
- Astmul bronsic
- Fibroza chistica
- Fibroza pulmonara
In plus, spirometria este utila si pentru evaluarea progresiei unor boli (daca boala se imbunatateste sau se inrautateste), si deci la stabilirea unui tratament eficace.
Pregatire pentru efectuarea testului de spirometrie
Daca vi s-a recomandat sa efectuati o spirometrie, exista cateva recomandari de care trebuie sa tineti cont:
- Nu fumati cu cel putin o ora inainte de spirometrie (de preferat cu o zi inainte).
- Evitati consumul de bauturi alcoolice in ziua dinaintea testului.
- Deoarece mesele bogate pot sa influenteze rezultatele spirometriei, este recomandat sa mancati alimente mai usoare cu o zi inaintea testului si neaparat sa nu mancati nimic cu cel putin o ora inainte de a efectua spirometria.
- Nu beti lichide cu o ora inainte de examinare.
- In cazul in care utilizati bronhodilatatoare, intrebati medicul daca le puteti folosi ca de obicei, intrucat poate fi necesara intreruperea acestora.
Cum se desfasoara spirometria?
Spirometria dureaza de obicei intre 20-40 de minute.
Medicul pneumolog sau asistenta va va arata cum sa suflati in spirometru inainte de inceperea testului. O clema va va fi aplicata peste nas pentru a va impiedica sa respirati prin nari. Inainte de a incepe examinarea, medicul va va cere sa inspirati profund si sa expirati usor in spirometru.
In timpul testului de spirometrie va trebui sa:
- Inspirati cat de adanc puteti cu buzele stranse pe piesa bucala.
- Expirati aerul cat de repede si tare puteti.
- Continuati sa expirati pana cand medicul va spune sa va opriti.
Acesti pasi vor trebui repetati de cel putin trei ori pentru a avea un rezultat concludent.
Interpretare valori spirometrie
Rezultatele spirometriei se interpreteaza de catre medicul pneumolog astfel: medicul calculeaza valoarea „normala” estimata pentru fiecare persoana (valoare bazata pe varsta, sex si inaltime) si compara rezultatele testului cu aceasta valoare. Rezultatul este normal daca scorul este mai mare sau egal ca 80% din valoarea prezisa.
In cazul in care FEV1 este scazut, acest lucru poate sa denote o disfunctie ventilatorie obstructiva (care apare in astmul bronsic sau in emfizemul pulmonar). Medicii pneumologi utilizeaza si raportul FEV1/CVF, care este scazut in cazul bolilor pulmonare obstructive. Daca acest raport este crescut, asta poate indica o disfunctie restrictiva (pneumonie interstitiala, fibroza pulmonara, sarcoidoza), iar in cazul in care CVF este redusa si raportul FEV1/CVF este scazut, aceasta denota o disfunctie ventilatorie mixta.
Probleme ce pot aparea in timpul testului de spirometrie
In general, in timpul testului de spirometrie nu apar probleme, dar unele persoane pot sa aiba pentru o perioada scurta dupa test senzatii de lesin, ameteli sau oboseala.
Mentionam ca daca ati fost diagnosticat cu astm bronsic trebuie sa ii comunicati acest lucru medicului care efectueaza spirometria, pentru ca exista riscul de atac de astm in timpul testului.
Cand este contraindicat testul de spirometrie?
Spirometria este un test simplu si este considerat in general sigur. Insa in timpul expirului fortat presiunea din interiorul toracelui, stomacului, capului si ochilor va creste, asa ca in cazul persoanelor care au fost diagnosticate cu angina instabila, hipertensiune arteriala necontrolata, infarct miocardic sau accident vascular recent, anevrism de aorta sau care au suferit o interventie chirurgicala recenta la nivelul capului, pieptului, ochilor sau stomacului spirometria este contraindicata. In plus, daca suferiti de tuberculoza sau de o infectie respiratorie acuta (chiar si o simpla raceala), spirometria nu este indicata.
Va recomandam sa cereti sfatul medicului dumneavoastra daca va regasiti intr-una din aceste situatii.