Ce este osteonecroza si care pot fi complicatiile asociate?
Sistemul osos este in continua schimbare si produce tesut nou pentru regenerare. Sangele transporta oxigen si substante nutritive in oase pentru a le mentine sanatoase. In momentul in care fluxul sanguin nu se mai desfasoara normal, sistemul osos nu mai are capacitatea de a se regenera suficient de repede, iar osul afectat incepe sa se deterioreze moment in care vorbim de moartea tesutului osos sau in termeni medicali de osteonecroza sau necroza avasculara.
Ce este osteonecroza
Osteonecroza este o afectiune ce se declanseaza in momentul in care fluxul sanguin este intrerupt catre un segment osos; poate afecta tesutul osos din orice articulatie, dar cea mai afectata este articulatia soldului. Alte articulatii afectate de osteonecroza sunt: glezna, genunchiul, umarul si mandibula. Astfel in functie de articulatia afectata exista patru tipuri de osteonecroza:
- Osteonecroza de cap humeral;
- Osteonecroza aseptica de cap femural;
- Osteonecroza genunchiului;
- Osteonecroza mandibulara.
Care sunt simptomele pe care le puteti experimenta in osteonecroza
Uneori pacientii cu osteonecroza in stadiu incipient pot sa nu prezinte simptome, dar odata cu progresia bolii pacientul va incepe sa resimta durere. Alte simptome ale pacientilor cu osteonecroza sunt:
- Durere articulara ce creste ca intensitate;
- Gingii inflamate (in cazul pacientilor cu osteonecroza mandibulara);
- Articulatii rigide;
- Limitarea amplitudinii miscarii articulatiei afectate;
- Mers schiopatat (pacientii cu osteonecroza la sold sau la genunchi);
- Dificultate la urcat scarile.
Care sunt cauzele si factorii de risc?
Factorii de risc ce duc la osteonecroza sunt:
- utilizarea in doze mari de corticosteroizi - steroizii pot creste nivelul de lipide din sange, factor ce poate duce la scaderea fluxului sanguin;
- administrarea bifosfonatilor - medicamente cu rol in cresterea densitatii osoase, poate fi urmata de dezvoltarea osteonecrozei mandibulare;
- consumul de alcool in cantitati mari pentru perioade lungi de timp poate avea ca urmari acumularea de depozite de grasimi in vasele de sange;
- fumatul;
- traumele repetitive la nivelul aceleiasi articulatii.
Alaturi de factorii de risc pentru osteonecroza se afla si urmatoarele cauze:
- administrarea tratamentelor de tipul radioterapie si chimioterapie- acestea pot avea repercursiuni asupra vaselor de sange si asupra structurii osoase;
- existenta unor boli cronice: boala Gaucher, osteoporoza, pancreatita, HIV/SIDA, lupusul eritematos sistemic, anomalii venoase/ arteriale, diabetul zaharat, guta, leucemia, artrita, ateroscleroza;
- traumatismele osoase sau articulare precum fracturile sau dislocarile articulare in urma carora sunt deteriorate vasele de sange din proximitate. De exemplu 20% din pacientii ce sufera o dislocare a soldului dezvolta osteonecroza.
In cazul absentei uneia dintre aceste cauze pacientii se confrunta cu osteoporoza idiopatica (de cauza necunoscuta).
Cum se pune diagnosticul de osteonecroza?
Pacientii cu osteonecroza vor fi examinati fizic de catre medic, dar in primul rand li se va face anamneza in cadrul careia medicul va solicita informatii despre istoricul medical al pacientului si despre simptome. In cadrul examenului fizic medicul va testa amplitudinea miscarilor articulatiei afectate si va evalua nivelul de sensibilitate.
Ulterior se vor efectua si teste imagistice de tipul:
- RMN - in vederea identificarii leziunilor osoase necrotice inca din stadiile incipiente;
- Radiografie - pentru evaluarea structurii osoase. Se recomanda in stadiile avansate ale bolii;
- CT - poate identifica necroza osului in stadii de debut;
- Scintigrafie osoasa - se foloseste pentru evaluarea matabolismului osos. Este un test ce presupune utilizarea unei substante de contrast.
Testele imagistice au in primul rand rolul de a identifica sursa durerii.
Care sunt optiunile de tratament?
Tratamentul osteonecrozei se stabileste in functie de stadiul bolii.
Astfel in stadiile incipiente se pot administra medicamente in vederea ameliorarii simptomelor:
- Antiinflamatoare nesteroidiene;
- Medicamente ce scad colesterolul pentru prevenirea blocajelor vasculare;
- Medicamente vasodilatatoare pentru cresterea fluxului de sange catre structura osoasa afectata.
De asemenea se pot administra medicamente in vederea incetinirii progresiei bolii.
Se pot recomanda sedinte de kinetoterapie pentru a imbunatati amplitudinea miscarilor articulatiei afectate sau sedinte de recuperare medicala in care pacientul sa beneficieze de electrostimulare in vederea formarii de matrice osoasa noua.
Odihna, restrictionarea activitatii fizice, reducerea greutatii corporale sau utilizarea carjelor sunt factori ce pot ajuta la incetinirea dezvoltarii leziunilor osoase.
Se poate recomanda in anumite conditii terapia cu oxigen hiperbaric prin care se urmareste cresterea concentratiei de oxigen in sange cu rolul de a amplifica procesul natural de vindecare al corpului.
Tratamentul chirurgical este necesar pentru pacientii care nu raspund la tratamentul conservator sau care sunt in stadii avansate ale bolii.
Procedurile chirurgicale pot fi:
- Debridare si grefare osoasa - se indeparteaza tesutul osos mort si se inlocuieste cu oase sanatoase prelevate dintr-o alta parte a corpului sau cu oase sintetice;
- Artoplastie - inlocuirea articulatiei cu o proteza este necesara in cazurile avansate de osteonecroza care au dus la distrugerea articulatiei;
- Osteotomie - osul este taiat si remodelat pentru a redistribui greutatea si pentru a reduce presiunea exercitata asupra zonei afectate;
- In stadiile incipiente de osteonecroza se poate efectua o procedura in cadrul careia se indeparteaza o portiune de os din zona afectata in vederea reducerii presiunii si pentru a imbunatati fluxul de sange catre os. Aceasta procedura de numeste core decompression.
Ce complicatii pot aparea la pacientii cu osteonecroza?
Osteonecroza poate avea urmari fizice sau psihologice.
Din punct de vedere fizic pacientii cu osteonecroza se pot confrunta cu urmatoarele complicatii:
- Deformarea osoasa - ce are ca urmari modificarea aspectului si functiei articulatiei afectate;
- Declansarea artritei - afectiune inflamatorie care declanseaza dureri si rigiditate articulara;
- Distrugerea progresiva a articulatiei - insotita de durere si limitarea mobilitatii;
- Nevoia inlocuirii articulatiei cu o proteza (ex. de sold sau de genunchi).
La nivel psihologic pacientii cu osteonecroza pot suferi urmatoarele complicatii:
- Anxitetate si depresie;
- Stres;
- Dificultati in desfasurarea activitatilor zilnice ceea ce duce la afectarea calitatii vietii pacientului.
Daca pacientul cu osteonecroza lasa afectiunea netratata, boala va progresa ducand la colapsul osului afectat. Prin urmare, apelati la medic cat mai devreme pentru a incetini progresia bolii prin administrarea unui tratament corect.