Febra la bebelusi - sfaturi importante pentru parinti
Este important ca febra la bebelusi sa fie monitorizata constant, pentru ca acestia nu pot sa spuna daca simt vreun disconfort iar febra poate fi periculoasa in unele situatii. Desigur, bebelusii fac foarte des febra si nu de fiecare data este un motiv de ingrijorare, insa parintii trebuie sa reactioneze prompt pentru a se asigura ca nu exista un pericol real. Organismul unui bebelus nu este suficient de puternic, iar sistemul sau imunitar este in stadiu de dezvoltare, ceea ce inseamna ca poate sa fie afectat adesea de infectii, virusuri si bacterii.
In cazul in care bebelusul dumneavoastra are febra in mod frecvent, este esential sa va pregatiti corespunzator si sa cunoasteti ceea ce trebuie facut. Fara indoiala, toti parintii se confrunta la un moment dat cu aceasta problema, cand copilul se trezeste noaptea plangand si are febra. Nu trebuie sa va panicati, ci sa reactionati prompt si eficient, conform indicatiilor specialistilor in domeniu.
Febra la bebelusi – cauze
In situatia bebelusilor, febra poate sa fie provocata de foarte multi factori. Ar putea sa fie vorba despre infectii urinare sau despre infectie cu streptococi de grup A sau B, despre infectie cu E.coli sau cu virus varicelo – zosterian, infectii herpetice sau infectii la nivelul tractului gastrointestinal. La bebelusii nou – nascuti se poate ca febra sa fie provocata de sindromul Torch, iar la sugari se poate sa fie de vina infectia cu Listeria monocytogenes.
La sugarii cu varsta cuprinsa intre o luna si sase luni, febra poate fi consecinta unor infectii cu meningococi, streptococi sau pneumococi. Alte infectii care pot sa genereze febra la bebelusi sunt cele ORL, faringita, sinuzita sau otita. De asemenea, febra la babelusi apare si pe fondul unor boli serioase, precum scarlatina, rubeola sau rujeola, precum si din cauza bolilor pulmonare.
Simptome care anunta febra la bebelusi
Pentru a afla cu siguranta daca bebelusul dumneavoastra are febra, exista anumite indicii pe care trebuie sa le urmariti. De exemplu, in prima faza, puteti sa ii atingeti fruntea ca sa vedeti daca este mai calda decat in mod normal. De asemenea, si corpul bebelusului se incalzeste de la febra iar fata i se inroseste. Din cauza febrei, bebelusul va transpira mai mult si va avea frisoane. Un alt semn este acela ca nu va mai avea prea multa pofta de mancare, insa va simti nevoia sa bea mai multe lichide.
Din cauza febrei, bebelusul va avea mai putin chef de joaca si va avea o stare letargica. Sunt si situatii in care febra ii face pe bebelusi mai agitati, momente in care va fi mai dificil pentru parinti sa ii calmeze. Temperatura corporala normala a unui bebelus este cuprinsa intre valorile de 35,7 si 36,9 grade Celsius, parintii fiind sfatuiti sa ii masoare temperatura in fiecare zi (timp de aproximativ 5 – 7 zile) pentru a reusi sa afle temperatura medie a acestuia.
Ingrijirea bebelusului cu febra la domiciliu
Atunci cand apare febra la bebelusi, parintii nu trebuie sub nicio forma sa ii infofoleasca. Este important ca bebelusii cu febra sa fie imbracati in ceva subtire, iar temperatura din camera in care se afla sa nu fie mai mare de 23 de grade Celsius. Una dintre principalele masuri pe care le pot lua parintii in caz de febra la bebelusi este sa aiba grija ca acestia sa fie hidratati corespunzator.
Lichidele recomandate sunt apa plata, laptele si ceaiul neindulcit. Sunt doua alternative la indemana, ideale pentru situatia in care febra are o valoare de aproximativ 38 – 38,5 grade Celsius. In situatia in care febra depaseste aceasta valoare, si mai ales in cazul copiilor cu varsta mai mica de un an, este esential sa mergeti cat mai urgent cu el la un medic pediatru.
Febra la bebelusi - cum sa actionati corect
Medicamentul recomandat in prima faza, in caz de febra la bebelusi, este paracetamolul sub forma de supozitoare (sau sub forma de sirop in situatia copiilor mai mici de 4 luni). Atunci cand parintii administreaza doza necesara, este obligatoriu sa ia in calcul atat varsta cat si greutatea corporala a bebelusului, precum si sa respecte exact indicatiile de pe prospect sau recomandarile oferite de catre medic.
Este fosrte important si ca temperatura bebelusului sa fie masurata corect. Prima optiune, care ofera valori foarte preciese, este masurarea in rect. A doua optiune de masurare a temperaturii unui bebelus este in zona axilara. Daca bebelusul are pofta de mancare, este recomandat sa il hraniti. Un alt sfat important este acela de a va asigura ca bebelusul se odihneste suficient. Pentru a scadea eficient febra la bebelusi, puteti sa ii imbaiati in apa calaie sau sa ii aplicati pe frunte comprese cu apa calaie. Aceste comprese pot fi aplicate si pe picioare sau in zona axilara.
Febra la bebelusi – ce nu trebuie sa faceti
Atunci cand este nevoie sa fie scazuta febra la bebelusi, parintii trebuie sa fie constienti si care sunt acele lucruri pe care nu este recomandat sa le faca. De exemplu, este important sa nu spele bebelusul cu apa rece si nici sa nu ii faca frectie cu alcool. Nu trebuie ca parintii sa administreze aspirina bebelusului, pentru ca exista riscul de provocare a sindromului Reye, acest sindrom fiind letal.
In situatia in care bebelusul are o varsta mai mica de trei luni, nu trebuie sa i se administreze ibuprofen. Recomandarea este valabila si in cazul in care bebelusul are o greutate mai mica de cinci kilograme. In situatia in care, pe langa febra de 38 de grade Celsius, bebelusului ii curge nasul, de cele mai multe ori este o raceala obisnuita iar febra va disparea treptat in cateva zile si nu este nevoie de masuri extraordinare. Acelasi lucru se intampla si in cazul in care febra este consecinta unui virus stomacal, fiind insotita de diaree sau varsaturi.
Febra la bebelusi – recomandari de tratament la domiciliu
Atunci cand bebelusul cu febra este tratat la domiciliu, este important ca parintii sa nu ii administreze antitermice inainte de a avea aprobarea unui medic de familie sau a unuia pediatru. De asemenea, medicamentele antitermice nu trebuie administrate daca temperatura corporala a bebelusului nu este mai mare de 38,5 grade Celsius iar acesta are o stare buna si chef de joaca. Trebuie avut in vedere si faptul ca antitermicele pot sa provoace intoxicatii sau alte efecte secundare in cazul in care nu sunt administrate corespunzator.
Atunci cand tratati la domiciliu febra bebelusului, specialistii avertizeaza sa nu utilizati comprese cu alcool sanitar si nici cu otet. Acestea sunt substante pe care pielea sensibila a bebelusului le absoarbe si care pot sa provoace intoxicatii etilice sau arsuri.
Cand se recomanda vizita la medic
In caz de febra la bebelusi, vizita la medic este recomandata in cateva situatii. De exemplu, atunci cand febra se mentine si dupa trei zile, desi au fost incercate mai multe metode de scadere a acesteia. Daca bebelusul are convulsii, daca respira cu dificultate sau daca fata capata o culoare vinetie, este esential sa ajungeti cu el de urgenta la medic. Aceeasi masura trebuie luata si daca bebelusul nu urineaza pentru opt ore, daca ii apar pe piele puncte rosii sau eruptii, precum si daca remarcati ca este moale sau lipsit de vlaga. Trebuie ca bebelusul sa fie dus de urgenta la medic si daca doarme exagerat de mult, daca parintii remarca sange in urina acestuia sau in secretiile lui nazale.