Iata cum poti ameliora durerile de spate

De intensitate crescuta sau ridicata, durerile de spate sunt o afectiune destul de comuna in randul populatiei active (si nu numai). Durerile de spate au ca principale cauze statul pe scaun sau la birou, sedentarismul, dar si fragilitatea oaselor – determinata de anumite afectiuni sau de o alimentatie necorespunzatoare.

Inainte de a apela la metode chirurgicale sau farmaceutice pentru a scapa de durerile de spate, poti incerca o schimbare a stilului de viata. Specialistii iti pot oferi sfaturi pentru ameliorarea durerilor de spate, insa este esential ca acestea sa fie urmate conform indicatiilor pentru a nu se ajunge la agravarea neplacerilor. Pentru tratarea acestor dureri de spate trebuie identificata cauza exacta care a declansat simptomele, alternativele pe care le aveti la dispozitie putand sa difere de la aplicari de gheata sau odihna, la medicamente, interventii chirurgicale sau terapie.

CUPRINS:

Ce puteti face in cazul durerilor usoare de spate
Tratamentul medicamentos pentru durerile de spate
Apelati la kinetoterapie
Incercati fizioterapia
Terapia manuala poate ameliora durerile de spate
Alte alternative pentru diminuarea si prevenirea durerilor de spate

Ce puteti face in cazul durerilor usoare de spate

In situatia persoanelor cu dureri de spate usoare, aplicarea de caldura sau gheata poate fi de ajutor, reducand nu numai durerea ci si inflamatia. De asemenea, este o metoda care ajuta si la imbunatatirea mobilitatii. Specialistii recomanda ca timpul petrecut in pat sa fie limitat, iar persoana afectata este sfatuita sa efectueze activitati usoare si moderate. Exercitiile de intindere trebuie incluse in rutina zilnica a pacientilor cu dureri de spate, recomandata fiind si revenirea la programul obisnuit. Desigur, miscarile care ar putea agrava durerea trebuie evitate.

Tratamentul medicamentos pentru durerile de spate

Dupa ce stabileste tipul durerii, medicul poate sa recomande analgezice pentru care nu aveti nevoie de reteta. Poate fi vorba despre ibuprofen, naproxen sau paracetamol, insa aceste medicamente nu trebuie administrate decat la indicatiile specialistului. Relaxantele musculare sunt utile persoanelor cu dureri usoare si moderate, insa pot fi insotite de efecte secundare ca somnolenta sau ameteala. Puteti folosi si anumite creme care sa reduca durerea, iar in situatia pacientilor cu dureri de spate severe se poate sugera folosirea opioidelor. Acestea din urma pot avea efecte secundare precum somnolenta, timp de reactie alterat sau constipatie.

Apelati la kinetoterapie

Sedintele de kinetoterapie ii ajuta pe pacientii cu dureri de spate sa se poata misca fara ca durerea sa se mai manifeste. Durata si eficienta recuperarii difera de la un pacient la altul si au legatura cu severitatea simptomelor, varsta si gradul de mobilitate al pacientului. Indiferent de tipul durerii, kinetoterapia este utila. De asemenea, aceasta practica ajuta la prevenirea durerilor si la mentinerea intr-o buna forma a musculaturii de sustinere. Kinoterapeutul va pregati un program pentru coloana vertebrala, ia odata cu diminuarea durerilor va adapta programul introducand exercitii suplimentare pentru flexibilitate, pentru forta muschilor abdominali, celor de la nivelul spatelui si al bazinului.

Incercati fizioterapia

Aceasta procedura este utila chiar de la debutul durerilor de spate si presupune aplicari de caldura si aplicari reci, care ajuta la o buna vascularizare a zonei afectate.. De asemenea, fizioterapia include si terapia cu laser sau ultrasunete, scopul fiind acela de reducere a inflamatiei locale, de stimulare a regenerarii celulelor care sunt afectate. Terapeutul va poate ajuta sa mentineti o postura corecta, sa invatati tehnici pentru relaxare musculara si pentru a intari musculatura spatelui. Fizioterapia este utila pentru a invata miscari care pot sa impiedice durerile de spate sa reapara, fara a fi nevoiti sa renuntati la anumite activitati.

Terapia manuala poate ameliora durerile de spate

Terapia manuala este inca o alternativa pentru pacientii cu dureri de spate. Presiunea pe care o aplica terapeutul are rolul de reducere a spasmului muscular. In situatia in care presiunea nu are efect asupra muschilor, acesta este un indiciu al unei inflamatii. Pentru a o trata se poate sa fie nevoie de administrarea de medicamente, de aceea este foarte important sa consultati in prealabil un medic specialist. Terapia manuala ajuta la stimularea circulatiei si la oxigenarea tesutului, imbunatatind intervalul de miscare in zona afectata. Acest tip de terapie este util si pentru a reduce anxietatea si stresul.

Alte alternative pentru diminuarea si prevenirea durerilor de spate

In situatia pacientilor cu dureri de spate severe, medicul poate sa recomande injectii pe baza de cortizon, terapia prin radiofrecventa, implantarea unui dispozitiv de stimulare nervoasa sau interventia chirurgicala. Pentru a va putea desfasura mereu activitatile de zi cu zi in conditii normale, este important sa preveniti pe cat posibil durerile de spate. Pe langa exercitiile zilnice de tonifiere a muschilor spatelui si ai abdomenului, se recomanda adoptarea unei diete sanatoase, bazata pe alimente bogate in vitamina D si calciu.

Este bine sa pastrati pe cat posibil o postura corecta atunci cand stati pe scaun sau cand conduceti, sa renuntati la pantofii cu toc si la fumat, sa nu ridicati greutati prea mari, pentru ca toti acesti factori pot sa genereze dureri de spate. De multe ori, acestea pot sa dispara de la sine daca tineti cont de recomandarile specialistilor, daca va odihniti si evitati miscarile care pun probleme.