Cum sa alegi un corset pentru spate?

O postura proasta impacteaza in mod negativ sanatatea. Corsetul pentru spate sau corsetul lombar are rolul de a indrepta spatele si coloana vertebrala, ameliorand totodata durerile.

O pozitie incorecta, dar considerata confortabila de oameni este statul picior peste picior. De asemenea statul in sezut intr-o pozitie incorecta (umerii lasati in fata, spatele incovoiat,etc) poate determina aparitia oboselii, a durerii musculare, de spate si chiar de cap.

Inainte de utilizarea unui corset este recomandata consultatie medicala de specialitate. Alegerea incorecta a unui corset pentru spate sau purtarea incorecta poate provoca mai multe probleme de sanatate.

Cand se recomanda purtarea unui corset pentru spate

Corsetul pentru spate este recomandat de medicul specialist pentru corectarea posturii, ameliorarea durerilor de la nivelul coloanei, impiedicarea deformarii coloanei si aparitia cocoasei. Medicii recomanda purtarea corsetului pentru spate in urmatoarele situatii:

  • In preventie, pentru a fi prevenita deformarea coloanei;
  • In timpul efortului fizic solicitant ca suport pentru spate;
  • Persoanelor sedentare, din cauza activitatii profesionale (ex. munca de birou);
  • In scolioza pentru sustinerea coloanei vertebrale si pentru corectia pozitiei coloanei;
  • Dupa leziuni sau interventii chirurgicale, in perioada de recuperare.

Corset pentru spate – tipuri si reguli de purtare

Tipuri de corsete pentru spate

Corsetele pentru spate variaza de la materialul din care sunt fabricate la rolul pe care il au in functie de diagnosticul sau motivul recomandarii.

Astfel exista corsete pentru spate:

Elastice – sunt formate din bandaje eleastice si au rolul de a corecta defecte mici sau sunt recomandate in preventie. Contribuie la fixarea in pozitie corecta a coloanei si scaderea tensiunii de la nivelul coloanei.

Rigide sau grele – aceste corsete au elemente tari, de sustinere care contribuie la fixarea spatelui si la distribuirea greutatii in mod egal pe toti muschii. Acest tip de corset se alege in functie de mai multi parametri.

Lombare – sunt folosite preponderant dupa leziuni sau in caz de hernie lombara. Partea interioara este dublata cu un strat izolator ce ajuta la mentinerea calda a zonei lombare.

Personalizate sau facute la comanda. Acestea sunt fabricate avand la baza caracteristicile si nevoile individuale ale pacientului.

Mai exista si asa zisele corsete de slabit, care din punct de vedere medical nu sunt recomandate, deoarece contribuie la o postura incorecta prin prinderea la mijloc.

Reguli de purtare pentru corsetul pentru spate

Este recomandat ca materialul din care este facut corsetul sa fie din fibre naturale, usor de intretinut si care nu provoaca alergii.

Medicii atrag atentia asupra timpului de purtare a corsetului.  Durata de purtare a unui corset este in stransa legatura cu afectiunea sau motivul purtarii. Folosirea un timp indelungat poate duce la relaxarea musculaturii spatelui/ atrofierea musculaturii,  lucru contraindicat.

Este contraindicata purtarea corsetului pentru spate pe perioada noptii, in timpul somnului.

Timpul mediu de purtare a unui corset pentru spate este de aproximativ sase ore, urmate de o pauza de trei ore, interval de timp in care nu se face efort fizic intens.

Alegerea marimii corecte a unui corset pentru spate se face in baza tabelului de marimi al fiecarui producator. Se tine cont de dimensiunea taliei, a soldurilor, pieptului sau sub sani in cazul femeilor.

In cazul in care corsetul pentru spate va cuprinde lejer talia, acesta este prea mare, daca simtiti presiune asupra coastelor si eventual dificultati in respiratie atunci este prea mica.

Afectiuni ale spatelui ce pot fi tratate prin purtarea unui corset

Purtarea unui corset pentru spate este recomandata in cazul urmatoarelor afectiuni:

  1. Contractura musculara

Se poate recomanda de medic un corset elastic cu rol in reducerea tensiunii musculare. Durata de purtare este de 2- 4 zile.

  1. Osteoartrita

In aceasta afectiune sunt recomandate corsetele de spate de fixare rigide sau semirigide. Corsetul are rolul de a facilita miscarile zilnice ale pacientului si de a reduce instabilitatea coloanei si micro-miscarile dureroase intalnite in artroza coloanei vertebrale.

  1. Boala degenerativa a discului / hernie de disc lombara

In cazul pacientilor cu hernie lombara sunt recomandate corsetele semirigide sau rigide care ajuta la redistribuirea greutatii, la stabilizarea li reducerea micro-miscarilor de la nivelul segmentului de coloana afectat.

  1. Fracturi vertebrale

In cazul fracturilor de compresie vertebrala  pentru reducerea presiunii asupra coloanei vertebrale se recomanda purtarea unui corset semirigid sau rigid.

  1. Stenoza coloanei vertebrale

Medicii recomanda purtarea corsetului persoanelor cu stenoza pentru a limita micro-miscarile, reglarea posturii sau redistribuirea greutatii catre abdomen in scopul reducerii presiunii de la nivelul coloanei.

  1. Spondilolistezis

Pentru reducerea durerii si cresterea sanselor de vindecare a pacientului se recomanda un corset semirigid sau rigid. Deplasarea vertebrelor pe perioada purtarii corsetului in cazul pacientilor cu spondilolistezis a fost minimizata. Totodata a fost observata o imbunatatire a mersului si o reducere a durerii resimtite. Aproximativ 5% din populatie este diagnosticata cu spondilolistezis.

  1. Postoperator

In cazul interventiilor chirurgicale pe coloana vertebrala postoperator se pot recomanda centurile pentru spate in scopul sustinerii si cresterii stabilitatii pentru a favoriza vindecarea rapida si eficienta.

Indiferent de afectiunea de care suferiti,  inainte de cumpararea unui corset pentru spate consultati medicul!