Durerea cervicala: cauze, simptome si tratament
Durerea cervicala este acea durere resimtita la nivelul gatului, care in cele mai multe cazuri nu reprezinta un motiv de ingrijorare si se rezolva de la sine. In general, durere cervicala (in zona cefei) apare in urma efectuarii unor activitati sau din cauza mentinerii pentru mai multa vreme a unei pozitii incorecte a corpului. Atunci cand nu trec de la sine, durerile cervicale pot fi ameliorate cu tratament. Poate sa fie nevoie atat de tratament medicamentos, cat si de sedinte de fizioterapie sau de anumite schimbari aduse stilului dumneavoastra de viata, in functie de gradul de severitate al afectarii.
In situatia pacientilor la care apar dureri cervicale din cauza unor leziuni, care favorizeaza aparitia herniei de disc, se poate ca tratamentul sa dureze mai multe luni si chiar sa fie nevoie de interventie chirurgicala. In mod normal se apeleaza la aceasta procedura pentru pacientii cu forme avansate ale afectarii sau la cei in situatia carora apar anumite complicatii. Cel mai adesea insa, recuperarea medicala poate fi realizata cu ajutorul fizioterapiei, al kinetoterapiei si al tratamentului medicamentos. In situatia in care durerile cervicale apar pe fondul unor afectiuni determinate de inaintarea in varsta, aceste dureri pot sa devina cronice – adica sa aiba caracter permanent.
Durerile cervicala: cauze, factori de risc
Cea mai frecventa cauza a aparitiei durerilor cervicale este suprasolicitarea, dar poate sa fie de vina si pozitia incorecta, dormitul pe o perna mult prea inalta sau fortarea muschilor. Odata cu imbatranirea organismului pot sa apara afectiuni precum spondiloza cervicala sau stenoza cervicala spinala, bolicare pot sa provoace dureri cervicale. Persoanele care pastreaza o pozitie incorecta a corpului atunci cand stau la birou sau la computer pentru mai multe ore, pot ajunge sa sufere dureri cervicale. De asemenea, aceste dureri pot sa apara si in urma efectuarii uor miscari prelungite si repetate ale gatului.
Atunci cand muschii gatului sunt solicitati excesiv prin efectuarea unor anumite miscari, sunt solicitate atat tendoanele si ligamentele, cat si articulatiile si oasele. Astfel, pot sa apara spasme musculare in zona cervicala si chiar inflamatie. Exista posibilitatea sa apara leziuni minore in urma caderii sau a impiedicarii, precum si din cauza miscarii excesive a coloanei cervicale. Leziunile cervicale severe pot sa apara in cazul accidentelor rutiere sau cand persoana respectiva cade de la o inaltime prea mare. De asemenea, dureri cervicale pot sa apara si din cauza loviturilor directe de la nivelul fetei sau in spate, a traumatismelor survenite in urma accidentarilor din timpul unor activitati sportive, din cauza strangularii sau a injunghierii.
Simptomele specifice durerilor cervicale
De cele mai multe ori, durerea cervicala poate fi descrisa ca o durere surda insotita de ameteli, durere la nivelul umarului, dificultati de concentrare sau tulburari de somn. In situatia pacientilor la care durerile cervicale s-au cronicizat, pot sa apara stari de iritabilitate si se poate ajunde inclusiv la anxietate, depresie si dependenta de anumite medicamente. La majoritatea persoanelor care sunt afectate de durere cervicala, nu exista neaparat simptome semnificative. Atunci cand exista, acestea au de regula un caracter usor sau moderat si pot sa apara brusc sau treptat. Printre simptomele ce pot insoti durerea cervicala la unii pacienti se numara si anumite tulburari vizuale sau auditive, precum si cefaleea.
Tratament pentru durerea cervicala
Printre modalitatile de atenuare a durerii cervicale se numara miscarea continua a gatului urmata de exercitii usoare, folosirea unui guler cervical si administrarea analgezicelor. La majoritatea pacientilor este de ajuns sa urmeze sedinte de kineto si fizioterapie, sau sa apleze la terapie manuala si osteopatie pentru a scapa de durerile cervicale. Majoritatea persoanelor ajung sa se vindece, scapand atat de dureri cat si de alte simptome asociate, fara sa fie nevoie de interventie chirurgicala.
Este foarte important sa nu amanati vizita la medic in situatia in care resimtiti durere cervicala, pentru ca exista posibilitatea ca simptomele sa se agraveze. Cu cat tratamentul corespunzator este inceput mai din timp, cu atat rezultatele sunt mai rapide si recuperarea mai eficienta. Tratamentul medicamentos pentru persoanele cu dureri cervicale vizeaza ameliorarea acestor dureri si reducerea inflamatiei la nivelul tesuturilor moi. Cu cat durerile incep sa fie mai putin intense, cu atat veti putea misca mai usor gatul si puteti executa exercitii usoare care sa grabeasca procesul de vindecare.
Sfaturi pentru preventie
Pentru a preveni aparitia durerilor cervicale, este importanta sa evitati pe cat posibil stresul si intinderile musculare. Este ideal sa constientizati constant postura corpului dumneavoastra si sa o corectati de fiecare data ca aveti o pozitie incorecta. Evitati sedentarismul si programul fara intrerupere la birou, in fata computerului sau la a televizorului. Evitati, de asemenea, si pozitiile care influenteaza cresterea curburii coloanei vertebrale si pe acelea in care trebuie sa tineti capul plecat. Pentru a mentine sanatatea coloanei vertebrale este recomandat sa va pastrati o greutate corporala normala, sa renuntati la fumat si sa nu ridicati obiecte grele inainte de a va luat toate masurile de siguranta care se impun.