Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 250 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802

Diabet tip 1 - cauze, simptome, diagnostic, tratament

Ionut Solescu
de , Redactor Tonica Group
Data publicării: 17 februarie 2023 Ultima actualizare: 17 februarie 2023

In situatia in care se ajunge ca pancreasul sa nu mai secrete cantitati suficiente de insulina, inseamna ca persoana respectiva sufera de diabet zaharat. De asemenea, diabetul zaharat poate sa fie si o consecinta a faptului ca insulina este utilizata in mod deficitar de catre organism. Diabet tip 1 poate sa apara la persoane de orice varsta, dar este o problema cu care se confrunta mai mult copiii si adultii tineri. Este si motivul pentru care diabetul de tip 1 mai poate fi intalnit sub denumirea de „diabet juvenil”.

Exista si alte denumiri folosite de specialisti pentru diabet tip 1, ca de exemplu „diabet insulino – dependent” sau „diabet zaharatid”. Exista si o forma de diabet tip 1 care poate sa fie confundata cu diabetul  tip 2, care apare la persoane adulte, si anume diabet latent autoimun. Forma de diabet intalnita cel mai adesea este diabetul zaharat tip 2 (sau diabet non – insulino – dependent), insa mai poate sa apara si diabet gestational sau diabet secundar. Persoanele cu diabet tip 1 reprezinta un procent cuprins intre 5 si 10% din totalul cazurilor raportate.

Informatii generale despre diabetul de tip 1 (diabet insulino - dependent)

In situatia pacientilor cu diabet tip 1, pe fondul lipsei de insulina, organismul nu are capacitatea de a procesa glucoza. Astfel, glucoza din alimentele pe care le consuma nu mai poate sa ajunga la celule si este prezenta in cantitate mare in sange. Odata ce nivelul de zahar din sange incepe sa fie mai ridicat, pot sa apara mai multe probleme de sanatate - unele pe termen scurt si altele pe termen lung.

Insulina este acel hormon care are rolul de a sprijini celulele in procesul de utilizare a glucozei pentru a obtine energie, tot insulina fiind si cea care favorizeaza trecerea glucozei din sange catre celulele organismului. Chiar daca avem de-a face cu o tulburare metabolica grava, care poate sa provoace atat complicattii acute cat si cronice, pacientii cu diabet tip 1 pot sa duca o viata normala daca respecta dieta recomandata de specialisti si tratamentul prescris de catre medic.

Diabet tip 1 - care sunt cauzele si factorii de risc

Motivul pentru care apare diabet tip 1 este reprezentat de atacul sistemului imunitar asupra celulelor beta din pancreas. Distrugerea acestor celule speciale care produc insulina face ca alimentele sa nu mai fie asimilate eficient si sa creasca nivelul glucozei in sange. Simptomele bolii incep sa se manifeste atunci cand aproximativ 80 – 90 % dintre celulele beta au murit.

Se poate ca atacul sistemului imunitar asupra celulelor beta sa fie consecinta unei predispozitii genetice, dar poate sa fie vorba si despre alte conditii medicale care sa il provoace. De exemplu, se poate ca nivelul de glucoza din sange sa inceapa sa creasca si in urma unei infectii virale – asa cum este rubeola. Chiar daca poate sa fie o problema ereditara, exista si foarte multi pacienti cu diabet tip 1 la care nu exista astfel de antecedente in familie.

Manifestari frecvente in diabetul tip 1

La pacientii cu diabet tip 1, simptomele apar relativ repede (cateva zile sau cateva sapatamani) si sunt provocate de cresterea nivelului de glucoza din sange. In prima faza, simptomele pot sa fie usoare sau (aparent) de neluat in seama – in special daca apar dupa o perioada in care pacientul a avut gripa. Printre simptomele de acest gen se numara urinarile frecvente (in special in timpul noptii), senzatia permanenta de sete si uscarea cavitatii bucale, un apetit crescut dar si o scadere inexplicabila si relativ rapida a greutatii corporale. De asemenea, persoanele cu diabet tip 1 pot ajunge sa aiba vederea neclara si sa treaca prin stari de oboseala.

In cazul in care ati remarcat ca aveti unul sau mai multe dintre simptomele prezentate anterior, ideal este sa ajungeti cat mai curand la un consult medical de specialitate pentru a va asigura ca primiti ta timp tratamentul corespunzator. Se poate ca pacientii cu diabet tip 1 sa mai experimenteze si alte simptome, ca de exemplu uscarea sau inrosirea pielii, greata sau varsaturi, dureri in zona abdominala, precum si dificultati de respiratie.

Diabet tip 1 – diagnostic

Pentru ca medicul sa poata sa stabileasca diagnosticul de diabet tip 1 este nevoie de mai multe teste. Unele dintre acestea sunt teste rapide, in timp ce pentru altele este nevoie de mai multe ore pentru pregatiri si monitorizare. De foarte multe ori, persoanele cu diabet tip 1 ajung sa primeasca acest diagnostic dupa internarea de urgenta pentru cetoacidoza diabetica. Este o problema de sanatate cu care se confrunta toate persoanele cu diabet tip 1, insa atunci cand valorile glicemiei sunt foarte mari poate sa apara si la pacientii cu diabet tip 2.

In vederea stabilirii diagnosticului, medicul va lua in calcul simptomele pacientului si se va masura glicemia inainte de masa, dimineata. Testarea poate fi efectuata si la alta ora, insa este necesar ca pacientul sa nu consume alimente cu cel putin opt ore inainte. Se poate efectua si un test oral de toleranta la glucoza, procedura care presupune ca pacientul sa bea o solutie de glucoza iar nivelul glicemiei sa fie masurat doua ore mai tarziu. De asemenea, medicul poate sa solicite si masurarea valorilor hemoglobinei A1c sau teste de urina pentru verificarea prezentei cetonelor. 

Diabet tip 1 – tratament

Pentru copiii cu diabet tip 1, tratamentul presupune aceleasi masuri ca si in cazul persoanelor adulte si are ca scop mentinerea in limite normale a glicemiei. Este important de retinut faptul ca, odata stabilit diagnosticul, boala trebuie sa fie tratata si mentinuta sub control pentru tot restul vietii. Astfel, va fi nevoie de folosirea unei pompe de insulina sau de administrarea zilnica de injectii cu insulina. Este necesar ca nivelul glicemiei sa fie monitorizat constant si sa fie adoptata o dieta sanatoasa.

Persoanelor cu diabet tip 1 li se recomanda, ca masura inclusa in planul de tratament, efectuarea de exercitii fizice pentru cresterea eficientei insulinei. Va fi nevoie de controale medicale periodice pentru a stabili daca tratamentul trebuie ajustat, precum si de examinare si teste de screening pentru a preveni eventualele complicatii cronice care pot sa apara. Tratamentul pentru diabet tip 1 presupune si ca persoana in cauza sa renunte la fumat si sa limiteze pe cat posibil consumul de alcool. In situatii exceptionale, medicul poate sa recomande inclusiv interventia chirurgicala prin care se recurge la transplant de pancreas sau la transplant de insule pancreatice.

Complicatiile diabetului tip 1 sau insulino-dependent

Pacientii cu diabet tip 1 trebuie sa gestioneze simptomele cu atentie pentru a scadea riscul de aparitie a diverselor complicatii. Una dintre aceste complicatii este reprezentata de retinopatia diabetica, in urma careia se poate ajunge la pierderea definitiva a vederii. Pe fondul neuropatiei diabetice se ajunge la afectarea functiei nervoase, iar din cauza nefropatiei diabetice se poate declansa insuficienta renala.

La persoanele cu diabet tip 1 exista un risc mai mare de aparitie a unor boli cardiovasculare periferice, a accidentului vascular cerebral sau a atacului de cord. Se poate ca pacientii sa ajunga sa aiba si probleme cu dantura, in unele situatii fiind vorba chiar de boli gingivale si pierderea dintilor. Tot din ca tegoria complicatiilor care apar din cauza acestei boli fac parte si starile de anxietate si de depresie. La pacientii cu deficit sever de insulina si cu valori foarte mari ale glicemiei poate sa apara cetoacidoza diabetica - o problema foarte grava, considerata urgenta medicala pentru ca poate sa provoace decesul.