Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 250 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802

Care este legatura intre artroza si diabet?

Postat in: Sfatul Medicului
Dr. Alin POPESCU
de , Medic primar – Medicina Sportiva
Data publicării: 12 mai 2020 Ultima actualizare: 13 mai 2020

Diabetul zaharat este o afectiune din ce in ce mai frecvent intalnita in populatie. Aceasta boala poate fi clasificata in diabet zaharat tip 1, a carei cauza este distructia autoimuna a pancreasului, si diabet zaharat de tip 2, caracterizat de tulburarea secretiei de insulina si rezistenta celulelor periferice la actiunea acestui hormon. Ambele tipuri au drept consecinta cresterea nivelului de glucoza in sange, cu aparitia complicatiilor ce deriva in urma acestui fenomen. Afectarea vaselor mari si mici, retinopatia diabetica, neuropatia si leziunile ulcerative cu localizare frecventa la nivelul piciorului sunt doar cateva din complicatiile neplacute ale diabetului zaharat. O alta posibila consecinta a valorilor glicemice crescute este artroza. Numerosi pacienti cu diabet zaharat prezinta probleme articulare, motiv pentru care cercetatorii si-au indreptat atentia asupra posibilei legaturi de cauzalitate intre diabet si artroza.

Inflamatia cronica - o posibila legatura

Obezitatea si hiperglicemia intretin procesele inflamatorii din organism. Pacintii cu diabet zaharat prezinta o eliberare mai mare a mediatorilor inflamatiei in comparatie cu subiectii sanatosi. In plus, este posibil ca nivelul crescut de glucoza din sange sa intretina stresul oxidativ, care se va rasfrange si asupra cartilajului articular. Toate aceste modificari vor duce in timp la afectarea articulatiei si la aparitia simptomelor neplacute ale artrozei. Numerosi pacienti cu diabet zaharat pot prezenta modificari osteo-articulare, care se manifesta prin aparitia durerilor si rigiditatii articulare, la care se adauga edemul, manifestarile cutanate cu ingrosarea tegumentului si chiar fenomenele caracteristice sindromului de tunel carpian. Neglijarea acestor simptome va duce in timp la frica pacientului de a face miscare, crestere in greutate suplimentara si, deci, inchiderea unui cerc vicios.

Diabetul si artroza - doua afectiuni ce pot coexista

Desi numeroase studii clinice au sugerat legatura dintre diabet si artroza, relatia de cauzalitate dintre cele doua entitati medicale nu a fost demonstrata clar. In momentul de fata stim ca diabetul zaharat (in special diabetul zaharat de tip 2) se asociaza frecvent cu sindromul metabolic si obezitatea. Orice kilogram in plus va avea consecinte neplacute asupra arhitecturii si mecanicii normale a articulatiilor. Majoritatea persoanelor supraponderale sau obeze ajung sa se adreseze medicilor pentru dureri cu caracter mecanic la nivelul spatelui, genunchilor sau soldului.

Cercetatorii in domeniul medical au observat o asociere intre diabetul zaharat si artroza. Se pare ca pacientii care sufera de diabet pot prezenta un tablou clinic mai agresiv in ceea ce priveste boala artrozica. In plus, pacientii diabetici care asociaza obezitate tind sa fie sedentari, ceea ce va avea repercusiuni neplacute asupra aparatului osteoarticular. 

Trebuie inteles faptul ca efectuarea unei activitati fizice in limita gradului de toleranta si respectarea unei diete conform recomandarilor medicale vor avea un efect pozitiv in lupta cu kilogramele in plus, dar si in ameliorarea simptomelor neplacute ale artrozei.