Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 250 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802

Persoane predispuse la infarct miocardic

Postat in: Sfatul Medicului
Dr. Alin POPESCU
de , Medic primar – Medicina Sportiva
Data publicării: 5 februarie 2020 Ultima actualizare: 5 februarie 2020

Infarctul miocardic este o urgenta medicala destul de frecvent intalnita, care presupune blocarea fluxului sanguin la nivelul uneia sau mai multor artere coronariene (flux destinat unui segment de miocard), consecinta acestui lucru fiind necrozarea tesutului. De cele mai multe ori cauza acestei afectiune este desprinderea unei placi ateromatoase localizata de-a lungul peretilor interni ai coronarelor cu formarea unui tromb si obstruarea circulatiei sanguine, astfel celulele miocardice fiind private de oxigen. Capacitatea cordului de a functiona ca o pompa este direct influentata de extinderea afectarii miocardice.

Persoane predispuse la infarct miocardic

Factorii de risc pentru aparitia infarctului miocardic 

Numeroasele studii efectuate in domeniul cardiologiei au aratat ca exista anumiti factori care cresc riscul de aparitie a infarctului miocardic. Astfel, daca aveti unul sau mai multi factori de risc (pe care ii vom detalia in cele ce urmeaza) pentru aparitia infarctului miorcardic atunci ar fi bine sa va revizuiti stilul de viata si sa mergeti la un medic cardiolog.

  • Varsta inaintata reprezinta un factor de risc pentru aparitia bolilor cardiovasculare. Date statistice au aratat ca decesul prin infarct miocardic se petrece mai frecvent in cazul persoanelor cu varsta peste 60 de ani.
  • Consumul de tutun o perioada indelungata (dar si fumatul pasiv) reprezinta unul din cei mai importanti factori implicati in aparitia si agravarea bolilor de inima. Mai mult decat atat, fumatul intretine hipertensiunea arteriala.
  • Numeroase studii au demonstrat legatura clara intre diabetul zaharat si problemele cardiovasculare, fiind cunoscut faptul ca o persoana care sufera de diabet are un risc de 2 pana la 4 ori mai mare de a dezvolta o afectiune cardiovasculara. Se pare ca aproximativ 65% din cazurile fatale de accident vascular cerebral si infarct miocardic au fost înregistrate in cazul persoanelor diabetice
  • Obezitatea este una dintre problemele majore de sanatate cu care se confrunta atat populatia adulta cat si copiii. De regula, pacientii obezi asociaza hipercolesterolemie, ceea ce creste si mai mult riscul de aparitie a bolilor de inima, printre care se numara si infarctul miocardic.
  • Istoricul familial pozitiv pentru afectiuni cardiovasculare (mai ales la varste tinere) trebuie luat in calcul atunci cand discutam despre factorii de risc implicati in aparitia infarctului miocardic.
  • Stilul de viata nesanatos este poate unul din cei mai importanti factori care concura la aparitia diabetului zaharat, a obezitatii dar si a bolilor cardiovasculare. Sedentarismul, alimentatia haotica si stresul pot afecta organismul in nenumarate feluri, conducand in timp la slabirea acestuia si la aparitia diverselor boli.

Recomandari utile

Schimbarea stilului de viata este poate cel mai important pas pe care trebuie sa il faceti pentru a preveni aparitia bolilor de inima. Organizarea planului alimentar si efectuarea unei activitati fizice in mod regulat sunt modalitati de a va mentine in forma (la o greutate corporala in limite normale). Totodata, prin alimentatie echilibrata si sport, valorile glicemice si profilul lipidic vor putea fi in parametri normali. Astfel, prin preventia obezitatii, a dislipidemiei si a diabetului zaharat tip 2 veti putea elimina cele mai frecvente cauze implicate in aparitia bolilor cardiovasculare (si implicit a infarctului miocardic).