De ce imi tremura mainile?

Cu siguranta ca multor persoane li s-a intamplat la un moment dat sa le tremure corpul. Tremuratul este practic o succesiune de miscari care pot sa apara in diverse zone ale organismului, mainile fiind insa cel mai des afectate. Conform limbajului medical, termenul de „tremor” defineste acea „miscare usoara, involuntara, rapida si repetata a corpului sau a unei parti a acestuia.”

Ce cauzeaza tremuratul mainilor?

Nu exista un singur raspuns pentru aceasta intrebare, cauzele fiind diverse pentru tremurul mainilor sau a altor parti ale organismului. Pe langa faptul ca poate fi inclusiv mostenit de la parinti, poate fi generat emotii puternice, stres si epuizare fizica.

1. Nivelul zaharului in sange

Se poate ca mainile sa tremure din cauza nivelului foarte scazut al zaharului in sange, situatie in care se recomanda ca persoana in cauza sa bea sau sa manance un produs alimentar cu continut bogat in zahar. In caz contrar, se poate ca persoana sa lesine sau sa treaca prin stari de confuzie.

2. Consumul de cofeina

Consumul exagerat de cafea si produse care au in compozitie cofeina poate fi o alta cauza a tremurului mainilor. Sfatul specialistilor este ca, pentru o zi, adultii sa nu introduca in corp o cantitate mai mare de 400 de miligrame de cofeina. Desigur, fiecare organism reactioneaza diferit la acest stimul si se poate sa existe situatii in care mainile unei persoane sa tremure si de la mai putina cofeina decat doza recomandata in general.

Este foarte important sa avem in vedere faptul ca, pe langa bauturile energizante, cofeina se gaseste si in ciocolata neagra, in unele frunze de ceai, anumite dulciuri si batoane proteice, inclusiv in unele medicamente. In cazul in care organismul iti transmite semnale ca este sensibil atunci cand consumi cofeina, prin tremurul mainilor, ideal este sa o scoti din regimul tau alimentar.

3. Consumul de alcool

Bauturile alcoolice, consumate in exces, pot fi si ele o cauza a aparitiei tremuratului la nivelul membrelor superioare. Sunt foarte multe persoane care nu inteleg efectele dezastruoase pe care le are consumul de alcool asupra sanatatii organismului si din acest motiv intalnim situatii in care, atunci cand se instaleaza tremurul, persoanele in cauza aleg sa bea un pahar in plus, sperand ca vor rezolva astfel problema si ca tremurul se va opri. Chiar daca uneori functioneaza pentru o perioada scurta de timp, tremurul reapare fara indoiala.

4. Tremurul parkinsonian si tremurul cerebelos

Tremurul parkinsonian este rezultatul modificarilor cerebrale ce determina miscari anormale, iar persoanele care sufera ce aceasta boala prezinta si o rigiditate a membrelor si a trunchiului, avand tulburari de coordonare si echilibru.

Tremorul cerebelos apare atunci cand creierul este afectat din cauza unui accident vascular cerebral, a unei tumori sau a unei boli degenerative, ca de exemplu scleroza multipla.

Cum diagnosticam tremuratul mainilor?

Tremuraturile care apar din cauza anxietatii sau a stresului dureaza putin si dispar destul de usor, insa cele cronice, care revin constant si au o durata mai lunga, pot fi cauzate de tremorul esential. Consultarea unui medic in cazul in care remarcati aparitia oricarui tip de tremor este necesara, pentru ca tremorul poate sa anunte prezenta bolii Parkinson, a sclerozei multiple sau a tumorilor cerebrale.

Simptomele care pot fi remarcate odata cu tremuraturile sunt destul de diverse, de la urinari frecvente pana la probleme de echilibru si coordonare. Se poate ca persoana in cauza sa simta o amorteala sau furnicaturi si exista situatii in care se ajunge chiar la scadere in greutate fara motiv, transpiratie, voce tremurata sau mers tarsait. Tulburarile de vedere si depresia, alaturi de tremur, pot fi semne ale sclerozei multiple.

Medicul va poate recomanda un examen neurologic prin care sa ferifice functionarea sistemului nervos, masurand reflexele tendoanelor, postura, coordonarea, tonusul si puterea musculara, nivelul de simt al atingerii.

Cum putem trata tremuratul mainilor?

In cazul in care simptomele nu sunt deranjante, tratamentul nu este indicat. In situatia unei persoane cu tremor generat de anxietate cronica, benzodiazepinele pot fi utile, insa fara a fi administrate pentru o perioada lunga de timp.

Propanolul si primidona se recomanda atunci cand tremorul este amplificat de administrarea de medicamente sau de starile acute de anxietate. In cazul persoanelor care sufera din cauza tremorului cerebelos, mult mai eficiente decat tratamentul pot fi anumite masuri de ordin fizic, ca de exemplu fixarea membrului respectiv pe durata desfasurarii unei activitati sau ingreunarea prin diverse mijloace a membrului.

Cum putem preveni tremuratul mainilor?

Aveti la dispozitie cateva alternative pentru alinarea sau reducerea tremuratului mainilor. In principal, eliminati cofeina si alcoolul, sau cel mult consumati-le cu moderatie. Pentru a scadea nivelul de stres si anxietate care amplifica tremuratul, trebuie sa invatati sa va relaxati. Chiar daca nu puteti evita situatiile stresante, invatati sa modificati felul in care raspundeti in astfel de conjuncturi. De asemenea, meditatia si masajul pot fi de ajutor. Incercati, in acelasi timp, sa folositi cat mai mult mana afectata si sa faceti anumite schimbari, cat de mici, in stilul dumneavoastra de viata.