Masajul terapeutic – avantaje si beneficii

Oamenii folosesc de multe mii de ani masajul ca pe o tehnica de relaxare extrem de eficienta. Atunci cand ne referim la masaj terapeutic, ne referim la acel tip de masaj care poate sa diminueze anumite dureri sau sa le faca sa dispara, care poate sa amelioreze starile de depresie sau chiar sa trateze anumite afectiuni. Aceasta alternativa naturala de manipulare a muschilor si a tesutului conjunctiv este foarte utila si pentru a preveni aparitia unor probleme de sanatate. Cu alte cuvinte, masajul terapeutic va poate imbunatati simtitor viata prin efectul pozitiv pe care il are asupra durerilor de spate, asupra neplacerilor provocate de stres sau asupra durerilor de cap.

Persoanele care merg la masaj terapeutic remarca o reducere a nivelului de stres si se recupereaza mai usor in urma unor accidentari sau in urma unor interventii chirurgicale. De asemenea, unul dintre rolurile masajului este acela de a favoriza imbunatatirea circulatiei sangvine. Tot datorita masajului, presiunea exercitata de muschii tensionati la nivelul oaselor este diminuata semnificativ. Este imbunatita si flexibilitatea articulatiilor, ceea ce va permite sa va miscati cu o mai mare usurinta. Prin imbunatatirea fluxului de sange din organism, masajul terapeutic sprijina procesul de vindecare a articulatiilor umflate si scade edemul in situatia pacientilor cu artrita.

Care sunt beneficiile masajului terapeutic

Atunci cand discutam despre masaj terapeutic ne referim la o practica folosita in cadrul medicinei complementare, alaturi de alte practici precum acupunctura, homeopatia, psihoterapia sau kinetoterapia. Pentru ca beneficiile sa fie cele asteptate si pentru a va asigura ca nu agravati problema, este ideal sa consultati un specialist care sa stabileasca un diagnostic si ce fel de masaj se impune in cazul dumneavoastra. Este o metoda foarte buna pentru tratamentul si ameliorarea unora dintre leziunile osteoarticulare si a contracturilor musculare, precum si a rigiditatii.

Masajul terapeutic este eficient si pentru efectuarea drenajului limfatic, insa ajuta si la gestionarea simptomelor provocate de atacurile de panica sau la tratarea unor probleme de natura mentala si emotionala. Pe de alta parte este folosit si pentru a reduce tensiunea arteriala. Este recomandat ca masajul terapeutic sa fie efectuat de specialisti care sa fi studiat anatomia si fiziologia, pentru ca actiunea implica mobilizarea musculaturii, a sistemului limfatic si a tuturor structurilor cutanate.

In cazul in care masajul terapeutic este realizat de catre persoane neinstruite suficient, pot sa apara mai multe rscuri. Astfel, poate fi vorba despre leziuni la nivelul nervilor, despre reactie alergica la unele dintre lotiunile sau uleiurile folosite in timpul masajului, sau chiar despre sangerari interne sau paralizie temporara. 

Masaj terapeutic pentru reglarea tensiunii

Atunci cand aveti tensiunea arteriala mare, masajul terapeutic poate sa fie de ajutor. Este important de avut in vedere faptul ca in acest fel puteti preveni afectiuni mult mai severe, ca de exemplu bolile de rinichi, insuficienta cardiaca sau chiar accident vascular cerebral.

Masaj terapeutic pentru corectarea posturii

Sunt din ce in ce mai multe persoane care se plang de dureri de spate, ori din cauza faptului ca petrec prea multe ore la birou, ori pentru ca stau foarte multe ore consecutive in picioare, sau pur si simplu pentru ca mentin o pozitie incorecta a corpului de-a lungul zilei. Toate aceste situatii pot sa provoace afectiuni grave la nivelul coloanei vertebrale, iar masajul terapeutic pare sa fie o solutie foarte utila pentru a le preveni prin intarirea muschilor care sustin coloana.

Masaj terapeutic pentru imbunatatirea circulatiei sangvine

Atunci cand este efectuat masajul terapeutic, fluxul sangvin se intensifica si are ca efect imbunatatirea tuturor functiilor organismului. In timpul masajului, specialistul exercita un nivel de presiune care favorizeaza circulatia sangelui catre partile congestionate ale corpului.

Masaj terapeutic pentru reducerea crampelor si a spasmelor musculare

Este bine de avut in vedere faptul ca muschii sunt cei care sustin cea mai mare parte a greutatii corporale si atunci cand se contracta participa la formarea de acid lactic. Astfel, avem de-a face cu inflamatii si cu durere, insa masajul terapeutic si exercitiile de intindere au capacitatea de a relaxa muschii.

Masaj terapeutic pentru un timp mai scurt de recuperare

Persoanele care au trecut printr-o interventie chirurgicala, cele care au suferit accidentari sau sportivii, pot beneficia de efectele pozitive ale unui masaj terapeutic din punct de vedere al unei recuperari mai rapide. De asemenea, in cazul sportivilor, pe langa faptul ca ajuta la diminuarea durerilor de dupa antrenamente, masajul terapeutic este util si pentru pregatirea persoanelor respective inainte de antrenamente.

Masaj terapeutic pentru o piele frumoasa si sanatoasa

Un alt efect benefic al masajului terapeutic este acela de infrumusetarea a aspectului pielii. Este o modalitate foarte buna pentru a scapa de celulita, avand in vedere ca in acest fel este stimulata circulatia limfatica, eliminarea toxinelor si a celulelor cu grasime.

Alte efecte pozitive ale masajului terapeutic

Exista multe beneficii ale masajului terapeutic, inclusiv pentru persoanele cu insomnii, al celor cu fibromialgie sau pentru anumite tulburari digestive. Conform concluziilor cercetatorilor, masajul terapeutic asigura o rezistenta sporita in fata stresului si o posibilitatea de recuperare mai rapida a starii de calm. Ritmul cardicac al persoanelor care merg la astfel de sedinte este mai apropiat de cel normal, iar sistemul imunitar devine mai eficient in protejarea organismului. 

Masaj terapeutic – indicatii si afectiuni

Masajul terapeutic este indicat persoanelor cu probleme la nivelul spatelui, al membrelor, al articulatiilor, al umerilor, celor cu anumite afectiuni acute sau cronice, celor cu dureri de natura osteoarticulara sau musculara, celor cu tendinite sau celor care se recupereaza in urma unei entorse sau a unei fracturi. Printre afectiunile care pot sa fie ameliorate cu ajutorul masajului terapeutic se numara si cefaleea sinusala sau tensionala, migrenele sau anxietatea. Persoanele care sufera de anumite tiputi de cancer pot apela la masaj terapeutic pentru a diminua disconfortul fizic si psihic, insa este obligatoriu ca recomandarea sa vina din partea unui medic specialist iar masajul sa fie executat exclusiv de catre un kinetoterapeut cu experienta in domeniul persoanelor cu boli maligne.

Exista si categorii de persoane pentru care masajul terapeutic nu este indicat. De exemplu, in caz de predispozitie pentru tromboze, masajul poate sa mobilizeze cheaguri ce pot sa ajunga pana la plamani, la inima sau la creier. Masajul terapeutic nu este recomandat nici persoanelor cu osteoporoza avansata si nici celor cu boli maligne in evolutie. De asemenea, este contraindicat si in caz de afectiuni la nivelul ficatului sau al rinichilor, pentru a nu creste presiunea la nivelul acestor organe.

Nu trebuie sa mergeti la sedinte de masaj terapeutic nici daca prezentati inflamatii cronice sau acute, pentru ca acestea pot sa agraveze problemele. Asigurati-va ca oferiti specialistului cat mai multe informatii, atat in legatura cu zonele unde resimtiti durere cat si cu intensitatea acestora, in legatura cu afectiunile dumneavoastra si cu stilul de viata adoptat.