Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 250 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802

Tratamentul osteoporozei

Ionut Solescu
de , Redactor Tonica Group
Data publicării: 2 octombrie 2017 Ultima actualizare: 13 decembrie 2021

Osteoporoza este o boala a oaselor, caracterizata prin pierderea densitatii acestora. Oasele devin fragile, slabe si predispuse fracturarii. Tratamentul acestei afectiuni are drept scop refacerea masei osoase deficitare, cresterea rezistentei osului pentru a preveni fracturile si a evita traumatismele, ameliorarea durerii, imbunatatirea structurii osului. Femeile sunt insa cele mai predispuse osteoporozei, deoarece dupa instalarea menopauzei, nivelul de estrogeni scade, osul devenind din ce in ce mai slab.

CUPRINS:

Osteoporoza - informatii importante
Tratament osteoporoza - informatii complete
Tratament alopat
Tratament naturist

Tratamentul incepe cu reguli precum evitarea fumatului, a consumului de alcool si cafea, practicarea de exercitii fizice pentru intarirea musculaturii scheletice, adoptarea unei diete cu aport adecvat de calciu si vitamina D, si bineinteles respectarea terapiei medicamentoase. Ca si remedii naturiste, sunt recomandate acupunctura, reflexoterapia, masajul terapeutic al spatelui, tratamentul homeopat cat si cel fitoterapeutic.

Osteoporoza - informatii importante

Este important de avut in vedere faptul ca osul este un tesut care se afla intr-o schimbare permanenta, care trece printr-un proces neincetat de formare si de distrugere. Aproximativ in jurul varstei de 35 de ani, apar modificari din punct de vedere al echilibrului dintre aceste procese. Astfelt, cantitatea de os care este indepartata incepe sa fie mai mare decat noua masa osoasa care se formeaza. Din acest motiv, structura oaselor devine poroasa iar rezistenta acestora incepe sa scada.

Rezerva osoasa initiala, adica acea cantitate de masa osoasa care s-a acumulat inainte de varsta de aproximativ 30 de ani, determina gradul de risc din punct de vedere al aparitiei osteoporozei. De asemenea, acest grad de risc depinde si de rata de pierdere a substantei osoase. In situatia in care distrugerea osoasa este una rapida, osul devine fragil si se subtiata, ceea ce poate sa conduca mai usor catre aparitia unor fracturi.

Tratament osteoporoza - informatii complete

In primele faze ale bolii, pacientii cu osteoporoza nu prezinta simptome evidente. Pe masura ce densitatea osoasa scade insa, acestia incep sa resimta dureri de spate. Se accentueaza cifoza toracala si se poate ca persoana respectiva sa inceapa sa scada in inaltime cu pana la un centimetru si jumatate in fiecare an. De regula, pacientii ajung la medic pentru tratament la momentul la care sufera o fractura. Osteoporoza este considerata una dintre bolile majore de sanatate publica, ceea ce inseamna ca pacientii au nevoie de evaluare complexa si de terapie individualizata. Principalul scop al tratamentului este acela de a preveni eventualele fracturi de fragilitate, crescand rezistenta osoasa.

In situatia in care medicul specialist stabileste diagnosticul de osteoporoza, urmatorul pas este punerea la punct a unui plan de tratament. Acest plan include atat medicamentele recomandate de medic pentru a preveni pierderea de masa osoasa, cat si adoptarea anumitor schimbari din punct de vedere al stilului de viata al pacientului.

Tratament alopat

Este foarte important sa fie crescut aportul de vitamina D si de calciu, iar in unele situatii se poate apela si la terapii hormonale – cu estrogen la femei si cu testosteron in cazul barbatilor. Trebuie avut in vedere faptul ca, dupa menopauza, terapia cu estrogen poate sa implice mai multe riscuri pentru femei, de la boli de inima si formarea de cheaguri, pana la anumite forme de cancer.

Bifosfonatii au capacitatea de a incetini ritmul de degradare a oaselor, ajutand in acest fel la mentinerea densitatii osoasesi la reducerea riscului de aparitie a unor eventuale fracturi. Din punct de vedere al efectelor adverse, pot sa apara iritatii la nivelul esofagului, dureri de stomac si dificultati la inghitire. De asemenea, inainte de a alege acest tip de tratament, discutati cu medicul dumneavoastra daca aveti un istoric medical cu probleme dentare.

Tratament naturist

Pentru a reduce simptomele osteoporozei si pentru a spori densitatea osoasa, pacientii pot sa aiba in vedere si anumite tratamente complementare. Desigur, inainte de a alege una dintre posibilele alternative de tratament naturist, este esential sa cereti parerea unui medic specialist. Trebuie sa luati in calcul faptul ca unele extracte de plante pot sa altereze felul in care functioneaza anumite medicamente, motiv pentru care planul de tratament trebuie sa fie pus la punct impreuna cu medicul.

Pentru a obtine produse bogate in proteine si izoflavone, asa cum sunt tofu si laptele de soia, se folosesc boabe de soia. Izoflavonele sunt compusi care seamana cu estrogenul si pot sa ajute la protejarea sistemului osos si la oprirea scaderii masei musculare. De asemenea, foarte utile pentru pacientii cu osteoporoza s-au dovedit si suplimentele cu melatonina.